Povestea mea de mamă

Orice mamă are o poveste, aceasta e a mea:

”A fost o dată o fetiță de vreo 8-9 ani, căreia îi placea să se joace, să viseze, să deseneze, să privească cerul și să-și închipuie că zboară. Jocul preferat era ”de-a mama și de-a tata”, ea dorea mereu sa fie mamă, pur si simplu ii plăcea la nebunie acest rol. Timpul a trecut iar fata a crescut, pe pagini de caiete ascunse nota, din timp in timp, ce NU va face când va fi mama ”Eu n-am să-mi cert copiii din orice”, ”Eu n-am să…” (privea cu ochii de copil, un joc de om mare – dar, mai târziu, o vor ajuta notarile) însă timpul zbura, caietele se prafuiau in cutii și alte vise, planuri, mari speranțe, se conturau in mintea ei.

Mereu pe primul loc, de neclitit, stătea scris cu litere mari ”EU VREAU SĂ FIU MAMĂ”. Liceu, facultate, master, cursuri de specializare, ușor, ușor o profesie încântătoare se contura. Prima dragoste – iubirea din liceu, devenea soț, toate aveau un curs frumos și-i mulțumea lui Dumnezeu.

Însă jocul ei preferat din copilarie nu-l putea juca, visa in continuare – vise adevărate. Intr-o zi de noiembrie, pe-o bucată mică de hârtie gri lucioasă se contura un puct negru. Punctul negru, ce creștea pe zi ce trece, i-a umplut inima așa cum a știut din totdeauna că va fi, de fapt mai mult decât și-a imaginat. Au trecut 9 luni ca o adiere fină si-n plina vară, un ghemotoc de iubire i-a fost așezat in brațe, după 9 ore de așteptare și chemare.

DA era exact așa cum și-a imaginat, atât de firesc, de natural și-n același timp de înălțător și divin. Pe aripi de fluturi colorați își trăia visul de a fi mamă, redevenea in fiecare zi fetița de 8 ani și în fiecare zi creștea alături de fetița ei. Clipe de vis, teamă, nesiguranță, încredere, deznădejde, curaj, natural, întrebări, încercări, reușite, milioane de zâmbete, cuvinte de dragoste șoptite și strigate in gura mare, un infinit de îmbrățișări, răspunsuri, creativitate, visare, pragmatism….oooo, cât de multe cuvinte din Dex pot fi la un moment dat sinonime cu MAMĂ și totuși nici unul destul de complex s-o definească.

Dupa 3 ani și jumătate, au apărut alte aripi colorate în viața ei. Si când spusese că trăise toate sentimentele minunate posibile, ele s-au amplificat de mii de ori. Știa acum că în viața ei va fi soare mereu, pentru ca este MAMA !!!!
Mă întrebați de nori??? Pai cum altfel putem aprecia mereu lumina soarelui dacă, uneori, niște nori pufoși și jucăuși nu-l mai ascund??
DA, eu sunt fetița jucăușă si vreau să cred, că din acest punct de vedere, nu m-am schimbat prea mult, acesta-i farmecul ”meseriei” de mama, te poti juca de-a ce vrei tu, poti fi alături de copiii tăi orice, oricând, poți face ce-ți trece prin cap, pentru că în ochii lor ai super puteri. Chiar dacă nu m-am pieptanat de-o saptamana tot eu știu să-i fac cele mai faine codițe și chiar dacă garderoba mea nu s-a schimbat în vreun fel in ultimii ani, tot eu știu sa le aleg cele mai draguțe hăinuțe. Chiar dacă am uitat să mănânc de ieri, tot eu le pot face mâncarea preferată și chiar dacă spatele mi s-a încovoiat puternic el a învățat să meargă singur. Si chiar dacă ne certam, ea tot cu mine vrea să adoarmă ținându-se de mână, si chiar dacă sunt, uneori, cea mai rea mamă din lume –  sunt MAMĂ si pentru mine asta e TOTUL! Iar pentru ei….pentru ei, vreau să cred că este la fel, așa cum și pentru mine mama mea este încă omul cel mai special.
Așadar mamelor de peste tot bucurați-vă, vă puteți juca de-a orice!!!

Fluturii colorați zboară așa de repede, dacă în loc sa țineți pasul cu ei vă plângeți, ajungeți să le uitați culorile… mai bine făceți-vă și voi aripi, lăsați-i pe ei să le picteze si zburați împreună; e o călătorie de vis.

A mea sigur este!!!”

Varianta citită de Anca Porumb sună mai frumos, de la minutul 4, însă cu răbdare veți putea desocoperi și alte povești: http://www.rvs.ro/emisiuni/sedinta-cu-parintii/17898-bucuriile-mamei.html

Povestea fluturelui

A fost odată o omidă. Într-o zi omida s-a gândit că ar fi timpul să îşi facă un cocon pentru ca peste ceva timp să devină un fluture frumos. Zis şi făcut. Omida s-a învelit într-un cocon şi peste câteva zile bune i-au crescut aripile. După o vreme omida a devenit un fluture şi nu mai avea suficient loc în coconul său aşa că a început să îşi spargă coconul cu aripile. Pe măsura ce aripile sale ieşeau din cocon, fluturele căpăta mai multe puteri. Era o etapă foarte importantă din viaţa fluturelui.
În apropierea copacului în care îşi făcuse fluturele cocon, trecea un om. Acesta a văzut că fluturele se zbătea să iasă din coconul care-i era strâmt, a rupt coconul si a lăsat loc fluturelui să iasă. Fluturele şi-a luat zborul şi omul a plecat mulţumit gândind că a făcut o faptă bună.
După câteva minute de zbor, fluturele s-a prăbuşit şi a murit. Aripile nu i-au fost suficient de puternice. Omul a eliberat fluturele din cocon, fără să ştie că acesta avea nevoie să se zbată acolo pentru a căpăta puteri şi pentru a deveni suficient de puternic ca să înfrunte greutăţile vieţii.

Morala: Toţi oamenii sunt supuşi unor greutăţi în viaţă pentru a căpăta puteri. Cei ce omit această etapă deosebit de importantă din viaţa omului nu vor avea „aripi suficient de puternice pentru a zbura”.